Junior Ranger de la Hoia sau cum să te bucuri de natura de lângă orașul tău
Am mai încheiat o etapă din munca noastră pentru protecția naturii! În perioada aprilie - noiembrie 2015 Asociația Ecouri Verzi a promovat ariile protejate de pe Someșul Mic și Someșul Rece, de la izvoare până în Cluj-Napoca. Am făcut acest lucru prin proiectul „Junior Ranger de la Hoia”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul de finantare Spații Verzi, componenta Arii Protejate.
Clujenii se pot bucura de o nouă potecă tematică și pot afla lucruri inedite prin cele șase panouri de interpretare care au fost concepute şi instalate în teren și care alcătuiesc poteca tematică „Pufoșenii de la Hoia”. Alte două poteci marcate pentru drumeție au fost refăcute în Situl Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii.
Iubitorii de natură au la dispoziție un ghid de buzunar cu plantele valoroase care se pot vedea în jurul Clujului. Ghidul se poate descărca de aici.
Totodată, a fost realizată Harta Verde a Clujului, ediția „Drumetii si ciclism in arii protejate. Circuite de o zi cu transportul public”. Harta mai este disponibilă la cerere, la Asociația Ecouri Verzi.
Pentru copii și elevi a fost realizat instrumentarul educațional “Cutia cu comorile naturii - Pajiștile”. Instrumentarul cuprinde un minighid pentru insecte, un poster care explică cum se confecționează un ierbar și o broșură cu „Povestiri la firul ierbii”.
Tot pentru ei au fost derulate activități de tip Junior Ranger la 10 clase de la 4 școli din Cluj-Napoca și Florești. Au fost organizate și derulate 2 minitabere educative în Situl Natura 2000 Muntele Mare. Patru echipe de junior ranger au participat la patru excursii educative în Situl Natura 2000 Pădurea cu Stejari Pufosi de la Hoia. Elevi și studenți au participat la 4 excusrii de refacere a marcajelor turisitce din Situl Natura 2000 Făgetul Clujului și Situl Natura 2000 Muntele Mare. Cei mai activi dintre ei au primit tricouri și insigne cu Junior Ranger de la Hoia. În total, la activitățile educative derulate au participat 578 de elevi, studenți și voluntari.
Într-un Cluj devenit un adevarat centru național al evenimentelor și festivalurilor, precum cele în cadrul Capitala Europeană a TineretuluI 2015, Festivalul Untold, Electric Castle și evenimentele ca urmare a candidaturii la Capitala Culturală Europeană, ne-am gândit să propunem soluții pentru minimizarea impactului pe care aceste evenimente îl au asupra mediului. Astfel am elaborat un ghid de bune practici denumit „Ghid pentru planificarea unui eveniment verde”, ghid pe care îl puteți descărca de aici.
Mai multe informatii despre proiect și despre activitățile pe care le derulăm pentru protecția mediului, educația pentru natură și voluntariat puteți afla și de pe pagina noastră de Facebook sau dacă ne scrieți la Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Proiectul „Junior Ranger de la Hoia” a fost finanțat de către Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul de finantare Spații Verzi, componenta Arii Protejate.
Ultima actualizare (Miercuri, 20 Ianuarie 2016 09:46)