(această descriere face parte dintr-un articol mai larg, cu raportul complet al turei aniversare 6 ani Ecouri Verzi care poate fi citit aici)

Pentru tura în circuit pornim din fața pensiunii Ștefania și, timp de 15-20 de minute, urmăm drumul asfaltat pana la parcarea aflată deasupra lacului. Sporadic întâlnim marcajul triunghi galben și bandă galbenă. Aici suntem opriți de o capcană. Nu putem să mergem mai departe fără să gustăm din renumiții kürtős kalács. Le promit colegilor că este și pe vârf kürtős kalács, ocolim parcarea, găsim intrarea în traseul nostru marcat cu punct albatru și urcăm pe deasupra zidului de beton, pe un drum pietruit. După două curbe direcția se schimbă brusc și poteca începe să urce abrupt și în serpentine scurte prin padure. Gheața aflată sub stratul subțire de zăpadă ne pune probleme pentru că nu avem aderență pe panta abruptă. Avantaj - cei cu bețe de ski. După 15 de minute de urcus abrupt panta se mai domolește și intrăm pe un drumeag, pe care mergem scurt timp și marcajul iese de pe el, la dreapta. Continuăm prin pădure aproximativ pe curba de nivel, ușor ascendent până ieșim într-o poiană cu câteva case de vară. De aici marcajul ne conduce ocolind casele prin stânga lor, coborând abrupt câtiv metri într-un teren denivelat pe care îl parcurgem cu greu printre tufe dese și înotând în zăpada mai mare și mai afânată. Urcăm un mal la fel de abrupt și ieșim într-o poiană mică. Ne dăm seama că de fapt nu am ieșit departe de case și ca era mai ușor și mai scurt dacă am fi venit pur și simplu pe lângă gardul care le înconjoară. Am fi ajuns în același loc, cu mai puțin efort. Ne întrebăm de ce au marcat poteca cu acel ocol și ne gândim că poate proprietarii nu au fost de acord ca marcajele să le treacă prin bătătură.

Facem un scurt popas, fotografii, vedem urme de urs și lăsăm poiana în urmă, urmând în urcare ușoară marcajul care întră printre niște molizi și apoi iasă într-o altă poiană, mai mare, sub Piatra Ghilcoșului. Poteca este acoperită de zăpadă, nu se vede, marcajele sunt rare în poiană, le vedem din când în când pe copacii izolați. Bănuim că mai sunt și alte marcaje pe pietre, însă acum acestea sunt la hibernare, sub stratul destul de gros de omăt. Mergem paralel cu peretele Pietrei Ghilcoșului, conform direcției arătate de hartă și după o porțiune pe curba de nivel, începem să coborâm ușor spre o pădure. La intrare în pădure întâlnim săgeata indicatoare spre punctul de belvedere la care vrem să ajungem și primul marcaj punct albastru mărginit de cerc albastru. Aici grupul se desparte. Deși săgeata indică deja stânga față de direcția de mers, marcajele mai continuă cam 5 minute, puțin descendent prin pădure și abia apoi cotește brusc la stânga. Deja o parte dintre noi au urcat rapid poteca abruptă printre stâncile împădurite și acoperite cu gheață. Ceilalți mai facem poze și urcăm mai încet și cu atenție, sprijinindu-ne de pietre și copaci. Ajungem la un vâlcel abrupt, îngust și înghețat, pe care poteca marcată îl traversează. Datorită gheții depuse este expus și decidem să ieșim de pe poteca marcată și să îl ocolim pe deasupra, urcând un fel de săritoare, prin pădurea cu molizi deși și tineri.

Imediat după ce trecem de acest hop, panta se domolește și, în câteva minute ieșim în Câmpu Dosu Ghilcoșului, care este o poiana mare. Marcajul punct albastru mărginit de cerc albastru face o curbă înspre nord și reintră în pădure, însă noi preferăm să ocolim în semicerc, pe curba de nivel, obârșia pârâului Ghilcoș. Ajungem la colegii mai rapizi care ne așteptau, mâncăm puțin, bem ceai și apă, facem poze de grup. De când am întâlnit primul semn de marcaj punct albastru mărginit de cerc albastru și până aici am făcut o oră.

Schimbând direcția de mers înspre est, intrăm într-o pădure de molizi și reîntâlnim marcajul nostru dar și marcajul triunghi roșu. Urcăm printre molizii rari și acoperiți de zăpadă, urmând cele două marcaje, trecem de o săgeată îndicatoare și gata! Suntem sus pe Ghicoș, la punctul de belvedere. De la ultimul loc de popas, din Câmpu Dosu Ghilcoșului am făcut 20 de minute. Peisajul este superb, avem panorame frumoase și aparatele foto încep să umple spațiul de pe SD card-uri. Vedem mare parte din Muntii Hășmasului și la Est, înzapezit și în soare, se înalță Ceahlăul. Facem fotografii multe din nou, inclusiv panoramice, încercând să evităm din cadre defrișările care ne întristează. Nu prea reușim :(

S-a făcut ora 15 așa ca plecăm de la punctul de belvedere urmând marcajul triunghi roșu și, după ce traversăm în coborâre Poiana Ghilcoșului în aproximativ 20 de minute, dăm de săgeata indicatoare ce ne îndrumă spre centrul stațiunii Lacu Roșu, pe un drumeag în prin pădure. Ne răsfirăm pe distanță mare, fiecare cu ritmul său de mers. Coborârea este placută și usoară, ne mai oprim la fotografiat păsări și copaci, trecem pe lângă antenele de GSM și, după o jumătate de oră de la intrarea în pădure, ajungem la intersecția cu marcajele banda galbenă și triunghi galben, pe Drumul Surducului. Ne aflăm în șaua Vereșcheu, lângă Mănăstirea Lacu Roșu. Dacă venim în sens invers și dorim să prindem poteca cu triunghi roșu, locul este ușor de recunoscut pentru că aici se află instalat un panou informativ de către Administrația Parcului Național "Cheile Bicazului - Hășmaș".

Vedem mai jos complexul Raza Soarelui și aflăm că o parte din colegi s-au întors la pensiunea noastră care este chiar lângă complex. Alt grup a continuat pe triunghi galben cu intenția de a ajunge deasupra Cheilor Bicazului, ținând ca e doar ora 16. Împreună cu Atti decidem să îi urmăm și coborâm lejer pe Drumul Surducului, printre case de vacanță și vile, uitându-ne după marcajele comune pe această porțiune, triunghi galben și banda galbenă. La prima curbă strânsă la dreapta, marcajul triunghi galben părăsește atât acest drum cât și banda galbenă, și continuă pe Drumul Vărăriilor, inițial pe curba de nivel și apoi în urcuș ușor. Din șaua Vereșcheu și până când cele două marcaje se despart am făcut 10-15 minute. Mergem pe Drumul Vărăriilor cam 20 de minute și ajungem în șaua Țifrea. Coborâm puțin și vedem în zăpadă urmele colegilor care au luat-o înspre Est, părăsind marcajul triunghi galben. Mergem și noi, traversăm poiana, intrăm în pădure și urcăm moderat pe o potecă nemarcată, printre molizi, ocolind Piatra Poienii (Mária Kő) pe deasupra peretelui său sudic. După 20-25 minute de urcuș, coborâm tot prin pădure încă vreo 5 minute și ajungem într-o șa împădurită. Urmează un alt urcuș, scurt, de 5-10 minute și iate-ne ajunși la un punct de belvedere. Sunt la marginea abruptă a Peretelui Nord-Estic, deasupra Turnului Negru. Vederea este de-a dreptul spectaculoasă, Peretele Bardoș și Peretele Turnulețului arătându-se în toată măreția lor. Sute de metri ne despart de firul apei și trebuie să ne ținem să nu cădem când ne uităm în jos.

După ce ne săturăm de privit peisajul sălbatic revenim pe urmele noastre până în poiana de sub șaua Tifrea și la marcajul triunghi galben. Coborâm drept până la pădure, după care poteca se largește și face 3-4 serpetine largi. Traversăm o poiană mică cu bolovăniș, aflat sub Peretele Maria după care intrăm din nou în padure pe poteca clară. Triunghiul galben ne scoate în drumul național, mai jos de Poarta de Piatră. Dacă venim din sens opus, de pe drumul național, și dorim să găsim intrarea în traseul marcat cu triunghi galben, o găsim ușor orientându-ne după săgeata indicatoare montată pe un copac și după panoul informativ instalat de Asociația Amoeba. Din șaua Țifrea până la drumul național se fac cam 20-30 de minute, în coborâre ușoară.

Tura de astăzi se termină aici, Gabor salvându-ne de câtiva kilometri pe jos, pe asfalt, recuperându-ne cu mașina. Mulțumim!

Mai multe fotografii pot fi văzute chiar și de cei care nu cont, în albumul de pe Facebook, aici.